KAO, adica maşina mea, e cunoscută de apropiaţii mei drept o maşină capricioasă. Ea funcţionează, de regulă, pe sistemul: “De ce să pornesc, cînd pot să nu”, că aşa-i place ei. Ea merge doar atunci cînd n-ai nevoie. La modu: dacă eşti plecat în vacanţă în insulele Mauritius şi ea e acasa, poţi fi sigur că funcţionează. În schimb, daca tre’ să ajungi undeva şi viaţa ta depinde de chestia asta….well..ia taxiul!
Kao, pentru cei care nu ştiu, e un VW Polo grande punto, grande durere de cap. Am impresia că e frustrată că nu s-a născut vreun Bentley sau un Porsche şi d’aia e aşa. Anyway, acum, după mii de reparaţii, poate concura lejer cu Maybachu lu Gigi, sau cu Rolls-u’ lu’ Giovanni.
Noi ne cunoaştem de ceva timp şi-am trecut prin multe momente de cumpănă în care eu mă uitam disperat la ea şi-o imploram să meargă şi ea, nepăsătoare, cu o mînă-n falcă (faru’ din dreapta) parca-mi spunea: “Vezi, boule, daca n-ai vrut s-o iei cu autobuzu’, ce să-ţi fac?!?! Eu te-am avertizat, ţi-am zis ca azi nu am Zen-ul pozitiv şi Karma nu e din cea mai fericită. Acum stai ca prostu-n ploaie, poate te-nveţi minte”.
Dar apogeul ei a fost cînd, prin vară, m-a lăsat la graniţa Bucureştiului cu alte oraşe cu un copil de 3 ani în dreapta, pe care trebuia să-l duc la aeroport. Senzaţieeeeeeeeee! A zis STOP şi stop a fost 
.
Maşina voastră face la fel?
PS: Kao, îţi dedic melodia asta:
Det ar jette duktig!
